joi, 27 septembrie 2012
Randuri pentru intregirea mea
Azi-noapte-am încercat să mă-ntregesc
Cu focurile globului ceresc!...
Dar teama de-a rămâne tot ce sunt
A sugrumat în mine orice-avânt -
Şi-azi-noapte n-am putut schimba nimic
Din existenţa mea de mozaic!...
Azi-noapte-am fost învins -
E-adevărat!...
Învinsul, insă, n-a capitulat!...
Dar cum mi-am pus în gând să mă-ntregesc,
Întâmple-se orice s-ar întâmpla,
La noapte -
Cea din urmă noapte-a mea -
Voi fi eroul unui "fapt divers" banal,
De care numele-am să-mi leg,
Ca şi defunctul meu coleg,
Sărmanul Gérard de Nerval!...
Şi-atunci,
Din trupul spânzurat
De felinar
Se va-nălţa un crin imaculat,
Şi Duhul Sfânt va coborî-n pahar...
Iar spectrul celui care-am fost ce sunt
Se va lipi pe cer, în chip de Stea,
Şi-n locul meu nu va rămâne, pe pământ,
Decât mormântul agresiv
Şi textul comemorativ,
Cu care viitorii cărturari
Vor proslăvi-ntregirea mea
Ca şi-ntregirea României Mari,
Pe Arcul de Triumf, de la... Şosea!...
vineri, 8 iunie 2012
Papusa automata
Doamne!
Ce-am patit aseara!...
De-a fost fapta de ocara,
Sa ma ierti, ca-i vina Ta,
Fiindca Tu ai vrut-o asa?...
Cineva -
Dar nu stiu cine,
O papusa automata -
A intrat fara sa bata
In odaia mea...
A intrat fara rusine -
Goala toata,
Indecenta
Ca Ofelia dementa,
Si razand
Ha, ha, ha, ha!...
S-a trantit pe canapea
Langa mine,
Ca o viespe-ntaratata
Pe un tort de ciocolata!...
Doamne, Doamne!...
Ce rusine!...
Dar eu ce puteam sa-i fac?...
Sa-i dau branci?
S-o strang de gat?
S-o omor?
Sau sa-i dau pace?
Nu puteam sa fac decat
Sa-nchid ochii
Si sa tac...
Ca papusii n-ai ce-i face,
Si papusa daca vrea,
Mori cu zile dupa ea!...
Cine esti, papusa mica,
Cu ochi verzi de levantica
Si cu unghii de urzica?...
Cine esti, papusa blonda,
Cu prezenta vagabonda
Cand p-aici...
Cand pe colea -
Pana si-n odaia mea?...
Cine esti
Si ce poftesti?
Vrei odaie cu chirie,
Sau un loc pentru vecie?...
Papusica prost crescuta -
Ochi cascati
Si gura muta -
De ce taci si nu vorbesti?...
Sau, ca zana din povesti,
Nici tu nu stii cine esti?...
Fii cuminte...
Si-ntelege
Ca papusa, cand se strica,
S-a sfarsit,
Nu se mai drege
Chiar cand este-o papusica
Cum esti tu -
Papusa mica,
Cu prezenta indecenta,
Ca Ofelia dementa...
Fii cuminte...
Si-asta-seara,
Nu mai hoinari pe-afara
Ca o biata "pierde-vara".
Fii cuminte
Si, mai bine,
Stai pe loc, nu mai pleca!...
Stai colea,
Pe canapea -
Langa mine...
Uite-asa!...
Ca papusile-n vitrine
Sau ca sfintele crestine
Cand Cristos le convertea!...
Si de mila - ca era,
Biata fata,
Goala toata...
Si n-avea nimic pe ea,
Nici macar o pijama... -
I-am imprumutat pe-a mea!...
Iata vina mea de-aseara -
Mai mult vina... literara!...
Dar de-aseara, Doamne Sfinte,
Papusica e cuminte!...
1936
Ce-am patit aseara!...
De-a fost fapta de ocara,
Sa ma ierti, ca-i vina Ta,
Fiindca Tu ai vrut-o asa?...
Cineva -
Dar nu stiu cine,
O papusa automata -
A intrat fara sa bata
In odaia mea...
A intrat fara rusine -
Goala toata,
Indecenta
Ca Ofelia dementa,
Si razand
Ha, ha, ha, ha!...
S-a trantit pe canapea
Langa mine,
Ca o viespe-ntaratata
Pe un tort de ciocolata!...
Doamne, Doamne!...
Ce rusine!...
Dar eu ce puteam sa-i fac?...
Sa-i dau branci?
S-o strang de gat?
S-o omor?
Sau sa-i dau pace?
Nu puteam sa fac decat
Sa-nchid ochii
Si sa tac...
Ca papusii n-ai ce-i face,
Si papusa daca vrea,
Mori cu zile dupa ea!...
Cine esti, papusa mica,
Cu ochi verzi de levantica
Si cu unghii de urzica?...
Cine esti, papusa blonda,
Cu prezenta vagabonda
Cand p-aici...
Cand pe colea -
Pana si-n odaia mea?...
Cine esti
Si ce poftesti?
Vrei odaie cu chirie,
Sau un loc pentru vecie?...
Papusica prost crescuta -
Ochi cascati
Si gura muta -
De ce taci si nu vorbesti?...
Sau, ca zana din povesti,
Nici tu nu stii cine esti?...
Fii cuminte...
Si-ntelege
Ca papusa, cand se strica,
S-a sfarsit,
Nu se mai drege
Chiar cand este-o papusica
Cum esti tu -
Papusa mica,
Cu prezenta indecenta,
Ca Ofelia dementa...
Fii cuminte...
Si-asta-seara,
Nu mai hoinari pe-afara
Ca o biata "pierde-vara".
Fii cuminte
Si, mai bine,
Stai pe loc, nu mai pleca!...
Stai colea,
Pe canapea -
Langa mine...
Uite-asa!...
Ca papusile-n vitrine
Sau ca sfintele crestine
Cand Cristos le convertea!...
Si de mila - ca era,
Biata fata,
Goala toata...
Si n-avea nimic pe ea,
Nici macar o pijama... -
I-am imprumutat pe-a mea!...
Iata vina mea de-aseara -
Mai mult vina... literara!...
Dar de-aseara, Doamne Sfinte,
Papusica e cuminte!...
1936
joi, 7 iunie 2012
Prin garile cu firme albastre
Tristetea trenului ce pleaca
Noi n-am trâit-o niciodata,
Caci - calatori ades cu trenul -
În clipa când plecam din gara,
Noi stam pe loc -
Doar trenul pleaca!...
Doar trenul pleaca,
Trenul singur
Ne poarta nerabdarea muta,
Bagajul visurilor noastre
Si setea noilor senzatii,
Pe infinite paralele,
De-a lungul verzilor plantatii
De matraguna si cucuta,
Pe schela podurilor albe,
Prin noaptea negrelor tunele
Si garile cu firme-albastre!...
Doar trenul pleaca,
Trenul singur
Respira,
Cugeta,
Vorbeste,
Si-n forta aburilor cânta
Viteza rotilor ce creste...
Doar trenul singur se framânta,
El singur urca
Si coboara -
Reptila neagra ce-mprumuta
Aripi de liliac ce zboara
Si glas de cobe ce-nspaimânta!...
Doar trenul singur se-nfioara
De-atâta vesnica povara.
El singur poarta mai departe
Pachetele-omenesti, culcate
Ca-ntr-un muzeu de statui sparte,
Pe banci de plus capitonate!...
Doar trenul sufera ofensa
Sclaviei negrilor "ad-hoc",
Ce poarta-n lectici mai departe
Pe cei nascuti sa stea pe loc...
El singur,
El,
Si numai trenul,
Creeaza-n urma lui distanta
Monotonia
Si refrenul
Din care ne-adapam speranta
Toti calatorii spre mai bine...
Si numai el,
Doar trenul singur,
Doar trenul stie-anume cine
Si câti din cei plecati aseara
Putea-vom mâine, -n zorii zilei,
Bagajul visurilor noastre
Sa-l presaram, din suflet iara,
Prin garile cu firme-albastre!...
Noi n-am trâit-o niciodata,
Caci - calatori ades cu trenul -
În clipa când plecam din gara,
Noi stam pe loc -
Doar trenul pleaca!...
Doar trenul pleaca,
Trenul singur
Ne poarta nerabdarea muta,
Bagajul visurilor noastre
Si setea noilor senzatii,
Pe infinite paralele,
De-a lungul verzilor plantatii
De matraguna si cucuta,
Pe schela podurilor albe,
Prin noaptea negrelor tunele
Si garile cu firme-albastre!...
Doar trenul pleaca,
Trenul singur
Respira,
Cugeta,
Vorbeste,
Si-n forta aburilor cânta
Viteza rotilor ce creste...
Doar trenul singur se framânta,
El singur urca
Si coboara -
Reptila neagra ce-mprumuta
Aripi de liliac ce zboara
Si glas de cobe ce-nspaimânta!...
Doar trenul singur se-nfioara
De-atâta vesnica povara.
El singur poarta mai departe
Pachetele-omenesti, culcate
Ca-ntr-un muzeu de statui sparte,
Pe banci de plus capitonate!...
Doar trenul sufera ofensa
Sclaviei negrilor "ad-hoc",
Ce poarta-n lectici mai departe
Pe cei nascuti sa stea pe loc...
El singur,
El,
Si numai trenul,
Creeaza-n urma lui distanta
Monotonia
Si refrenul
Din care ne-adapam speranta
Toti calatorii spre mai bine...
Si numai el,
Doar trenul singur,
Doar trenul stie-anume cine
Si câti din cei plecati aseara
Putea-vom mâine, -n zorii zilei,
Bagajul visurilor noastre
Sa-l presaram, din suflet iara,
Prin garile cu firme-albastre!...
vineri, 18 mai 2012
Epilog sentimental
Da-mi ochii-ti plânsi, sa-i mai sarut o data,
Si lasa-ma sa plec!…
Tu nu-ntelegi
Ca-n orchestrarea întregirii noastre
Nu-i ciripit de pasarele-albastre,
Ci-i racnet doar de bestie turbata,
Ce-ti sângereaza-obrajii si te musca
De câte ori încerci s-o-nchizi în cusca
Sau de piciorul patului s-o legi?…
Da-mi ochii-ti plânsi, sa-i mai sarut o data,
Si nu-ti mai cer nimic!…
Tu n-ai ghicit
Ca melodia întregirii noastre s-a sfârsit
Si toata fericirea-mprovizata
Cu care ne-avântam tot mai departe
N-a fost decât iluzia ca ne-am iubit
Ca doua manechine cu suflete de vata,
Pastrate-ntr-o vitrina cu geamurile sparte?…
Da-mi ochii-ti plânsi, sa-i mai sarut o data,
C-atâta doar mi-e dat sa-ti mai sarut,
În cinstea întregirii noastre din trecut,
Din care-acum n-a mai ramas nimic
Decât o falsa fresca-n mozaic,
Pe care niste gheare de bestie turbata
Însângereaza doua imagini omenesti!…
Nu le cunosti?…
Încearca -
Si-ai sa ti le-amintesti !
Si lasa-ma sa plec!…
Tu nu-ntelegi
Ca-n orchestrarea întregirii noastre
Nu-i ciripit de pasarele-albastre,
Ci-i racnet doar de bestie turbata,
Ce-ti sângereaza-obrajii si te musca
De câte ori încerci s-o-nchizi în cusca
Sau de piciorul patului s-o legi?…
Da-mi ochii-ti plânsi, sa-i mai sarut o data,
Si nu-ti mai cer nimic!…
Tu n-ai ghicit
Ca melodia întregirii noastre s-a sfârsit
Si toata fericirea-mprovizata
Cu care ne-avântam tot mai departe
N-a fost decât iluzia ca ne-am iubit
Ca doua manechine cu suflete de vata,
Pastrate-ntr-o vitrina cu geamurile sparte?…
Da-mi ochii-ti plânsi, sa-i mai sarut o data,
C-atâta doar mi-e dat sa-ti mai sarut,
În cinstea întregirii noastre din trecut,
Din care-acum n-a mai ramas nimic
Decât o falsa fresca-n mozaic,
Pe care niste gheare de bestie turbata
Însângereaza doua imagini omenesti!…
Nu le cunosti?…
Încearca -
Si-ai sa ti le-amintesti !
sâmbătă, 17 decembrie 2011
Specific romanesc
Ce româneşti sunt astăzi căsuţele din Şchei!...
Sunt vesele şi albe şi curate -
Şi totuşi, altădată, ce triste şi-ncruntate
Te-ntâmpinau aceste căsuţe strămoşeşti,
Prin care ţărăncuţele minore,
De teama slujitorilor domneşti,
Îşi ascundeau panglicele lor tricolore,
Căci zbirii stăpânirii din cetate,
Când năvăleau în Şchei să-şi încaseze birul,
Le despuiau de salbe,
Inele
Şi cercei;
Şi le-aruncau pe toate, aproape goale,-n ploaie,
Ca să-nmulţească crucile din cimitirul
Bisericuţii Sfântul Niculaie...
Aşa era pe vremea-aceea-n Şchei
Când zbirii stăpânirii din cetate
Vânau doar pungi de aur
Şi... femei...
Dar bunul Dumnezeu, care veghea
Cu ochiul său triunghiular de peruzea,
S-a mâniat de-atâta răutate...
Şi-atunci, toţi zbirii din cetate,
Cât ai clipi din ochi, au dispărut
Braşovul n-a mai fost cetate
Şi-n Şchei dreptate s-a făcut -
Dreptate sfântă, pentru lumea toată -
Aşa cum nu se mai făcuse
În Şchei de nimeni... niciodată...
Dar dacă atunci, în Şchei, s-au petrecut
Minunile pe care le-aţi văzut,
În Şchei rămâne totuşi şi astăzi, neschimbat,
Un nume vechi,
Un nume de mare Împărat,
Pe care, Dumnezeu chiar - dacă-ar vrea
Să-l schimbe -
Dumnezeu nu l-ar schimba!...
De-aceea "Împăratul Solomon"
Din firma cârciumii cu-acelaşi nume
A renunţat la sceptru şi la tron
Şi-n cârciuma din Şchei, plină de lume,
Înveseleşte şi-astăzi la fel ca-ntotdeauna
Perechile de tineri - drumeţi îndrăgostiţi -
Clienţi care se-mbată cu bere şi cu glume,
În timp ce lăutarii le miorlăie-n urechi
Refrenul nou al unei romanţe de sezon,
Ce nu-i decât refrenul romanţei foarte vechi,
Pe care-o ştiţi cu toţii -
Romanţa vieţii noastre,
Cu "banca solitară".
Cu "brazii"
Şi cu "luna"!...
Sunt vesele şi albe şi curate -
Şi totuşi, altădată, ce triste şi-ncruntate
Te-ntâmpinau aceste căsuţe strămoşeşti,
Prin care ţărăncuţele minore,
De teama slujitorilor domneşti,
Îşi ascundeau panglicele lor tricolore,
Căci zbirii stăpânirii din cetate,
Când năvăleau în Şchei să-şi încaseze birul,
Le despuiau de salbe,
Inele
Şi cercei;
Şi le-aruncau pe toate, aproape goale,-n ploaie,
Ca să-nmulţească crucile din cimitirul
Bisericuţii Sfântul Niculaie...
Aşa era pe vremea-aceea-n Şchei
Când zbirii stăpânirii din cetate
Vânau doar pungi de aur
Şi... femei...
Dar bunul Dumnezeu, care veghea
Cu ochiul său triunghiular de peruzea,
S-a mâniat de-atâta răutate...
Şi-atunci, toţi zbirii din cetate,
Cât ai clipi din ochi, au dispărut
Braşovul n-a mai fost cetate
Şi-n Şchei dreptate s-a făcut -
Dreptate sfântă, pentru lumea toată -
Aşa cum nu se mai făcuse
În Şchei de nimeni... niciodată...
Dar dacă atunci, în Şchei, s-au petrecut
Minunile pe care le-aţi văzut,
În Şchei rămâne totuşi şi astăzi, neschimbat,
Un nume vechi,
Un nume de mare Împărat,
Pe care, Dumnezeu chiar - dacă-ar vrea
Să-l schimbe -
Dumnezeu nu l-ar schimba!...
De-aceea "Împăratul Solomon"
Din firma cârciumii cu-acelaşi nume
A renunţat la sceptru şi la tron
Şi-n cârciuma din Şchei, plină de lume,
Înveseleşte şi-astăzi la fel ca-ntotdeauna
Perechile de tineri - drumeţi îndrăgostiţi -
Clienţi care se-mbată cu bere şi cu glume,
În timp ce lăutarii le miorlăie-n urechi
Refrenul nou al unei romanţe de sezon,
Ce nu-i decât refrenul romanţei foarte vechi,
Pe care-o ştiţi cu toţii -
Romanţa vieţii noastre,
Cu "banca solitară".
Cu "brazii"
Şi cu "luna"!...
Romanta celui ce s-a-ntors
Tăceţi, voi toţi din jurul meu,
Vă rog tăceţi -
Că-s obosit,
Şi-aş vrea să dorm,
Şi-aş vrea să mor,
De-ar fi să pot muri curând şi mai uşor
Ca cei ce-s morţi de mult!...
Tăceţi,
Vă rog tăceţi...
Abia sosit,
Voi mă-ntrebaţi pe unde-am fost!...
O, de-aţi şti voi ce drumuri lungi,
M-adăpostea, pribeag mereu tot pe-alte mări!...
Ce fund de zări
O, de-aţi putea porni şi voi
Pe unde-am fost!...
O, de-aţi putea şi voi cândva,
Pornind grăbiţi pe urma mea,
Să rătăciţi ne'ntrebători
Şi ne'ntrebaţi!...
Să vânturaţi pământul tot -
În lung
Şi-n lat -
Şi fund de văi,
Şi vârf de munţi, necercetat,
Să cercetaţi
Ne'ntrebători
Şi ne'ntrebaţi!...
O, de-aţi putea-ntâlni şi voi ce-am întâlnit -
Femei cu ochi frumoşi de bronz
Şi guri de-argint,
Ce le-am iubit,
Şi le-am iertat -
Căci toate mint,
Cum i-au minţit
Pe toţi pe câţi i-au întâlnit!
O, de-aş putea să vă spun tot...
Dar nu -
Plecaţi...
Că-s obosit -
Şi-aş vrea să dorm,
Şi-aş vrea să mor,
De-ar fi să pot muri curând şi mai uşor!...
M-aţi ascultat -
Vă mulţumesc...
Acum plecaţi.
Vă rog tăceţi -
Că-s obosit,
Şi-aş vrea să dorm,
Şi-aş vrea să mor,
De-ar fi să pot muri curând şi mai uşor
Ca cei ce-s morţi de mult!...
Tăceţi,
Vă rog tăceţi...
Abia sosit,
Voi mă-ntrebaţi pe unde-am fost!...
O, de-aţi şti voi ce drumuri lungi,
M-adăpostea, pribeag mereu tot pe-alte mări!...
Ce fund de zări
O, de-aţi putea porni şi voi
Pe unde-am fost!...
O, de-aţi putea şi voi cândva,
Pornind grăbiţi pe urma mea,
Să rătăciţi ne'ntrebători
Şi ne'ntrebaţi!...
Să vânturaţi pământul tot -
În lung
Şi-n lat -
Şi fund de văi,
Şi vârf de munţi, necercetat,
Să cercetaţi
Ne'ntrebători
Şi ne'ntrebaţi!...
O, de-aţi putea-ntâlni şi voi ce-am întâlnit -
Femei cu ochi frumoşi de bronz
Şi guri de-argint,
Ce le-am iubit,
Şi le-am iertat -
Căci toate mint,
Cum i-au minţit
Pe toţi pe câţi i-au întâlnit!
O, de-aş putea să vă spun tot...
Dar nu -
Plecaţi...
Că-s obosit -
Şi-aş vrea să dorm,
Şi-aş vrea să mor,
De-ar fi să pot muri curând şi mai uşor!...
M-aţi ascultat -
Vă mulţumesc...
Acum plecaţi.
Romanta zilelor de ieri
Taci,
Să nu-mi deştepţi tristeţea amintirilor culcate
În sicriurile-albastre ale zilelor de ieri!...
Taci,
Să nu-mi deştepţi în suflet tragediile jucate
În aplauzele mute ale-ntâielor dureri!
Treci tăcut ca beduinul ce cutreieră nisipul,
Treci tăcut ca cel ce-şi pune mâinile-n cruciş pe piept,
Şi să nu mă chemi pe nume -
Să-mi deştepţi din piatră chipul
Sfinxului,
Ce-ar vrea să-mi spună că e timpul să-l deştept...
Ocoleşte-mă cu groază, ca pe-un stârv de om ucis -
Nu de oameni,
Ci de mâna ne'ntrupatelor dorinţi -
Şi pe piatra-mi funerară nu citi poemul scris
De nebunul din cetatea plină numai de cumunţi!...
Ocoleşte-mă cu groază...
Dar opreşte-te deoparte,
Să mă poţi privi de-a-ntregul
Şi să-mi spui ce vezi...
Eu sunt
Stropul vinului ce scade prin paharele deşarte
Şi romanţa nesfârşită, căci arcuşele s-au frânt!
Să nu-mi deştepţi tristeţea amintirilor culcate
În sicriurile-albastre ale zilelor de ieri!...
Taci,
Să nu-mi deştepţi în suflet tragediile jucate
În aplauzele mute ale-ntâielor dureri!
Treci tăcut ca beduinul ce cutreieră nisipul,
Treci tăcut ca cel ce-şi pune mâinile-n cruciş pe piept,
Şi să nu mă chemi pe nume -
Să-mi deştepţi din piatră chipul
Sfinxului,
Ce-ar vrea să-mi spună că e timpul să-l deştept...
Ocoleşte-mă cu groază, ca pe-un stârv de om ucis -
Nu de oameni,
Ci de mâna ne'ntrupatelor dorinţi -
Şi pe piatra-mi funerară nu citi poemul scris
De nebunul din cetatea plină numai de cumunţi!...
Ocoleşte-mă cu groază...
Dar opreşte-te deoparte,
Să mă poţi privi de-a-ntregul
Şi să-mi spui ce vezi...
Eu sunt
Stropul vinului ce scade prin paharele deşarte
Şi romanţa nesfârşită, căci arcuşele s-au frânt!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)





