Specific romanesc

Ce româneşti sunt astăzi căsuţele din Şchei!...
Sunt vesele şi albe şi curate -
Şi totuşi, altădată, ce triste şi-ncruntate
Te-ntâmpinau aceste căsuţe strămoşeşti,
Prin care ţărăncuţele minore,
De teama slujitorilor domneşti,
Îşi ascundeau panglicele lor tricolore,
Căci zbirii stăpânirii din cetate,
Când năvăleau în Şchei să-şi încaseze birul,
Le despuiau de salbe,
Inele
Şi cercei;
Şi le-aruncau pe toate, aproape goale,-n ploaie,
Ca să-nmulţească crucile din cimitirul
Bisericuţii Sfântul Niculaie...
Aşa era pe vremea-aceea-n Şchei
Când zbirii stăpânirii din cetate
Vânau doar pungi de aur
Şi... femei...
Dar bunul Dumnezeu, care veghea
Cu ochiul său triunghiular de peruzea,
S-a mâniat de-atâta răutate...
Şi-atunci, toţi zbirii din cetate,
Cât ai clipi din ochi, au dispărut
Braşovul n-a mai fost cetate
Şi-n Şchei dreptate s-a făcut -
Dreptate sfântă, pentru lumea toată -
Aşa cum nu se mai făcuse
În Şchei de nimeni... niciodată...
Dar dacă atunci, în Şchei, s-au petrecut
Minunile pe care le-aţi văzut,
În Şchei rămâne totuşi şi astăzi, neschimbat,
Un nume vechi,
Un nume de mare Împărat,
Pe care, Dumnezeu chiar - dacă-ar vrea
Să-l schimbe -
Dumnezeu nu l-ar schimba!...
De-aceea "Împăratul Solomon"
Din firma cârciumii cu-acelaşi nume
A renunţat la sceptru şi la tron
Şi-n cârciuma din Şchei, plină de lume,
Înveseleşte şi-astăzi la fel ca-ntotdeauna
Perechile de tineri - drumeţi îndrăgostiţi -
Clienţi care se-mbată cu bere şi cu glume,
În timp ce lăutarii le miorlăie-n urechi
Refrenul nou al unei romanţe de sezon,
Ce nu-i decât refrenul romanţei foarte vechi,
Pe care-o ştiţi cu toţii -
Romanţa vieţii noastre,
Cu "banca solitară".
Cu "brazii"
Şi cu "luna"!...

Romanta celui ce s-a-ntors

Tăceţi, voi toţi din jurul meu,
Vă rog tăceţi -
Că-s obosit,
Şi-aş vrea să dorm,
Şi-aş vrea să mor,
De-ar fi să pot muri curând şi mai uşor
Ca cei ce-s morţi de mult!...
Tăceţi,
Vă rog tăceţi...

Abia sosit,
Voi mă-ntrebaţi pe unde-am fost!...
O, de-aţi şti voi ce drumuri lungi,
M-adăpostea, pribeag mereu tot pe-alte mări!...
Ce fund de zări
O, de-aţi putea porni şi voi
Pe unde-am fost!...

O, de-aţi putea şi voi cândva,
Pornind grăbiţi pe urma mea,
Să rătăciţi ne'ntrebători
Şi ne'ntrebaţi!...
Să vânturaţi pământul tot -
În lung
Şi-n lat -
Şi fund de văi,
Şi vârf de munţi, necercetat,
Să cercetaţi
Ne'ntrebători
Şi ne'ntrebaţi!...
O, de-aţi putea-ntâlni şi voi ce-am întâlnit -

Femei cu ochi frumoşi de bronz
Şi guri de-argint,
Ce le-am iubit,
Şi le-am iertat -
Căci toate mint,
Cum i-au minţit
Pe toţi pe câţi i-au întâlnit!

O, de-aş putea să vă spun tot...
Dar nu -
Plecaţi...
Că-s obosit -
Şi-aş vrea să dorm,
Şi-aş vrea să mor,
De-ar fi să pot muri curând şi mai uşor!...
M-aţi ascultat -
Vă mulţumesc...
Acum plecaţi.

Romanta zilelor de ieri

Taci,
Să nu-mi deştepţi tristeţea amintirilor culcate
În sicriurile-albastre ale zilelor de ieri!...
Taci,
Să nu-mi deştepţi în suflet tragediile jucate
În aplauzele mute ale-ntâielor dureri!
Treci tăcut ca beduinul ce cutreieră nisipul,
Treci tăcut ca cel ce-şi pune mâinile-n cruciş pe piept,
Şi să nu mă chemi pe nume -
Să-mi deştepţi din piatră chipul
Sfinxului,
Ce-ar vrea să-mi spună că e timpul să-l deştept...
Ocoleşte-mă cu groază, ca pe-un stârv de om ucis -
Nu de oameni,
Ci de mâna ne'ntrupatelor dorinţi -
Şi pe piatra-mi funerară nu citi poemul scris
De nebunul din cetatea plină numai de cumunţi!...
Ocoleşte-mă cu groază...
Dar opreşte-te deoparte,
Să mă poţi privi de-a-ntregul
Şi să-mi spui ce vezi...
Eu sunt
Stropul vinului ce scade prin paharele deşarte
Şi romanţa nesfârşită, căci arcuşele s-au frânt!

Romanta fara muzica-In seara cand ne-om intalni

În seara când ne-om întâlni -
Căci va veni şi seara-aceea -
În seara-aceea voi aprinde trei candelabre de argint
Şi-ţi voi citi
Capitole din epopeea
Amantelor din Siracuza,
Citera,
Lesbos
Şi Corint...
Şi-n seara când ne-om întâlni
Te-oi întreba,
Ca şi pe multele pe care le-am întrebat 'naintea ta:
- Voieşti sau nu să fii a mea?

În seara când ne vom iubi -
Căci va veni şi seara-aceea -
În pat vom presăra buchete de trandafiri şi chiparoasă
Ne vom închide-apoi în casă
Şi vom zvârli în stradă cheia...
Şi-n seaca când ne vom iubi
Te-oi întreba,
Ca şi pe multele pe care le-am întrebat 'naintea ta:
- Voieşti să nu mai fii a mea?...

Şi-n seara când ne-om despărţi -
Căci va veni şi seara-aceea -
Vom stinge flăcările-albastre din candelabrele de argint,
Iar florile de chiparoasă şi trandafirii-i vom presa
În cartea roză-a epopeii
Amantelor din Siracuza,
Citera,
Lesbos
Şi Corint...
Şi-n seara când ne-om despărţi
Te voi ruga,
Ca şi pe multele pe care le-am sfătuit 'naintea ta:
- Să-ţi aminteşti c-ai fost şi-a mea!...

Romanta fara muzica-Ca ne iubim -si-o stie lumea toata

Că ne iubim - şi-o ştie lumea toată -
E-adevărat ;
Dar cât ne vom iubi
Nici noi nu ştim,
Nici lumea nu va şti...
Şi nu va şti-o, poate, niciodată...
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Ne-am cunoscut în ţara-n care-alt'dată
Manon Lescaut iubi pe Des Grieux,
Într-un amurg de toamnă, orchestrată
În violet,
În alb,
În roz
Şi-n bleu.

Şi ne-am iubit întâia oară-n parcul
În care Nimfele de marmură privesc,
Cu ochii-ntrebători, către peluza
Pe care-un Zeu îşi pregăteşte arcul,
Să-şi bată joc de cei ce-l ocolesc...

Şi ne-am iubit!...
Ţi-aduci aminte?...
Bluza -
Ah!... Bluza ta pe sânu-ţi decoltat
Părea un peplum de mătase, sfâşiat
Pe sânul unei Venere ce moare!...
Şi ne-am iubit cu-atâta nebunie,
Că statuile albe ne-au privit
Cu ochi geloşi,
Iar zeul a-mpietrit
În mână cu-o săgeată-otrăvitoare!...
Şi ne-am iubit,
Şi-azi toată lumea ştie
Că ne iubim...
Dar cât ne vom iubi
Nici noi nu ştim,
Nici lumea nu va şti!...

Romanta fara muzica-In tine-mi pun toata speranta

In tine-mi pun toata speranta
Si-ti zic:
- De-acum pentru mine fii totul,
Iar eu
Voi fi pentru tine acelasi ateu,
Ce-afara de tine nu crede-n nimic.
Fii totul -
Trecutul, cu mortii de ieri
Ce dorm la raspântii, de salcii umbriti,
Si ziua de mâine, cu noii-veniti
Ce râd pe mormântul defunctei Dureri...
Spre norii de-arama, pe-naltele scari
Urca-vom -
Din goluri în goluri pribegi,
S-ajungem în tara în care sunt regi:
Nimicul,
Eternul,
Si-Albastrul din zari...
Si-acolo, -n gradina în care nu cresc
Decât matragune,
Cucute
Si laur,
Sorbi-vom cu sete din cupe de aur
Iubirea topita-n Albastrul ceresc !...

Romanta fara muzica-Ca s-ajung pana la tine

Ca sa-ajung pana la tine, i-am zis calului:
- Grabeste ...
Pune-ti aripi ca în basme
Si te-nalta pana-n nori ...
Tot mai sus,
Tot mai departe -
Ca sireagul de cocori
Ce pluteste colo-n zare! ...
Haide, calule, grabeste! ...

Ca sa-ajung pana la tine, i-am zis vantului:
- Da-mi mana
Si taraste-ma cu tine pana unde poti patrunde -
Pana-n zarea-nsangerata unde soarele s-ascunde...
Ca s-ajung cat mai degraba,
Haide, vantule, da-mi mana! ...

Ca sa-ajung pana la tine, i-am zis mortii:
-- Mergi-nainte
Si coseste-mi fara mila tot ce-i viu
Si-mi tine calea ...
Netezeste-mi muntii-n zare
Si-umple-mi de cadavre valea
Dintre ea si mine -
Haide! ... Haide, moarte, mergi-nainte! . . .
Ca sa-ajung pana la tine,
Pentru tine-au obosit
Calul,
Vantul,

Moartea -
Toate mi-au facut pe voie;
Dar . . .
Dintre cutele perdelei, ochii-ti verzi nu-mi mai rasar,
Strunele ghitarei-s rupte
Si . . . romanta s-a sfarsit!

Ecce homo-Ion Minulescu

Eu sunt o-mperechere de straniu
Si comun,
De aiurari de clopot
Si framântari de clape -
În suflet port tristetea planetelor ce-apun,
Si-n cântece, tumultul caderilor de ape...

Eu sunt o cadentare de bine
Si de rau,
De glasuri razvratite
Si resemnari târzii -
În gesturi port sfidarea a tot ce-i Dumnezeu,
Si-n visuri, majestatea solarei agonii...

Eu sunt o-ncrucisare de harfe
Si trompete,
De lenese pavane
Si repezi farandole -
În lacrimi port minciuna tacutelor regrete,
Si-n râs, impertinenta sonorelor mandole.

Eu sunt o armonie de proza
Si de vers,
De crime
Si idile,
De arta
Si eres -
În craniu port Imensul, stapân pe Univers,
Si-n vers, vointa celui din urma Ne'nteles!..

Echinox de toamna

Asculta, Doamna! ...
Asculta glasul echinoxului de toamna,
Ce aiureaza-n varful unui plop
Strident,
Dar intelept ca un Esop ...
In locul veveritei de-asta-vara,
Pe care padurarul vrea s-o-mpuste
(Fiindca-ncercase sa te muste),
Pe-aceeasi craca sta acum o cioara! ...
E simbolul idilelor defuncte -
Idilele de vara (la munte sau la mare).
Un scriitor,
O cetitoare,
O strangere de mana,
Un “ah!”,

O sarutare ...
Si-n urma: puncte, puncte, puncte ...
E tot ce-a mai ramas din noi -
Din papadia
Iubirii noastre scurte de-asta vara :
Un plop pe malul Oltului,
O cioara
Si-un glas ce pastiseaza vesnicia! ...
Asculta-l inc-o data, Doamna ...
E glasul echinoxului de toamna ...

Romanta inimii

Inima -- ciutura sparta --
Cui mai duci apa la poarta,
Daca nimeni nu mai trece
Sa-ti soarba din apa rece --
Apa buna de descîntec
De la ochi pîna la pîntec ?...

Inima -- ciutura goala --
Cine te spoi cu smoala
Si te-ascunse în ograda,
Nimeni sa nu te mai vada,
Ca sa-ti mai cersasca apa
Cînd de sete gura-i crapa ?

Inima -- ciutura mea --
Da-mi sa beau, dar altceva,
C-apa rece ti-au golit-o
Toti cei care ti-au sorbit-o !...
Da-mi ce mi-ai pastrat doar mie --
Da-mi un strop de apa vie !...

Seara rurala

Se uita soarele-napoi...
O fi pierdut ceva,
Sau, poate,
Asteapta-n deal vreun car cu boi,
Sa-l plimbe si prin alte sate
Cu gospodari si holde mai bogate?...

În sat la noi,
Biserica, de veche ce era,
În anul când a fost cutremur de pamânt
S-a prabusit cu turlele-n sosea,
Si-azi casele - atâta cât mai sunt -
Par jucarii
Pentru copii,
Iar plopii - cosuri negre de masini
Ce-au treierat
Bucatele din sate
Pentru straini...

Prin curti,
Gainile si porcii s-au culcat,
Femeile au pus de mamaliga,
Iar oamenii s-au pus la sfat
Cu popa ce-a sosit într-o cotiga
De la oras,
Unde-a schimbat sedilele de cas
Cu trei duzini de lumânari de ceara,
Ca-n cimitir la noi ca-n orice sat,
Sunt îngropati si trei flacai, morti pentru
T;ara.

Dar unde-i soarele din deal?...
Parca-asteapta
Pe cineva...
Pesemne, ca, gonit de luna,
Si-a dat cu popa "noapte buna"
Si-a scapatat...

A XI-a porunca

Ascultă, priveşte şi taci!…
Ascultă, să-nveţi să vorbeşti,
Priveşte, să-nveţi să clădeşti.
Şi taci, să-nţelegi ce să faci…
Ascultă, priveşte şi taci!
Când simţi că păcatul te paşte
Şi glasul Sirenei te fură,
Tu pune-ţi lacăt la gură
Şi-mploră doar sfintele moaşte -
Când simţi că păcatul te paşte!…
Când simţi că duşmanul te-nvinge,
Smulgându-ţi din suflet credinţa,
Aşteaptă-ţi tăcut biruinţa
Şi candela minţii nu-ţi stinge -
Când simţi că duşmanul te-nvinge!
Când braţele-ncep să te doară,
De teamă să nu-mbătrâneşti,
Rămâi tot cel care eşti -
Aceeaşi piatră de moară -
Când braţele-ncep să te doară!…
Iar când, cu ochii spre cer,
Te-ntrebi ce-ai putea să mai faci,
Ascultă, priveşte şi taci!…
Din braţe fă-ţi aripi de fier
Şi zboară cu ele spre cer!…

la campanella- paganini.wmv

Vesperala

Femeia care mi-a vorbit aseară
De constelaţii fixe
Şi stele căzătoare
Avea figura lungă şi verde ca o pară
Şi ochii negri-galbeni ca un adânc de mare…
Femeia care mi-a vorbit aseară
De lucruri mici şi fără importanţă
Avea în glas căldura soarelui de vară
Şi-n gând accentuate propuneri de-alianţă…
Femeia care mi-a vorbit aseară
Avea idei frumoase, dar bizare…
Spunea că “plopii fără soţ” sunt vorbe de ocară,
Şi toţi Luceferii din cărţi sunt stele căzătoare…
Femeia care mi-a vorbit aseară
(Şi care-o să-mi vorbească viaţa toată)
A fost o dată Mamă,
Dar a rămas Fecioară…
Şi Fiul ei nici astăzi n-are Tată !…

Ce faci tu?

Ce faci tu? de-atâta vreme
N-am mai ratacit prin crânguri
N-a-ncercat sa te mai cheme
Dorul ca sa fim iar singuri?....

Haide, fii copil cuminte
N-astepta sa vin la tine
Sa te fac cu rugaminte
Sa pricepi ce este bine.

De-ai sti tu ce farmec dulce
E sub teiul singuratic!...
Vino, crângu-o sa ne culce
Pe-al lui pat de flori, salbatic.

Si-ochii tai ca doi luceferi
Sa-i lumine ca-n trecut.
Sa te vad cum o sai aperi,
Daca-oi vrea sa ti-i sarut.

Pe poteca înfundata
Iarba deasa sa ne-ascunza
S-ascultam ca si-altadata
Freamatul duios de frunza.

Si privind cum de povara
Teiul floarea-ncepe-ati cerne
Sa-nvatam pe din afara
Cântul dragostei eterne.

fiului meu.wmv

Ramai

Iar vrei sa pleci ?Ramai aici , nu vezi
Cum toamna-a smuls tot verdele gradinei,
Cum norii-nchid ferestrele seninei
Bolti, sub care alta data rataceam
Si-ti repetam ce nu vreai sa ma crezi ?........

Iar vrei sa pleci ? Ramai aici sa-ti spun
De ce -ti paream alt 'data-asa nebun-
In prima zi cand nu ne cunosteam !....
Pe-atunci eram - iti mai aduci aminte?
Eram asa cum iar am vrea sa fim .
Nici nu iubeam , nici nu voiam sa stim
Al cui voi fi si-acui vei fi ....Eram
Copii naivi , cuminti si fara minte
Dar mai tarziu a fost de-juns o seara
De mai , traita sub castani afara
Si-a doua zi ......
A doua zi te vream
Sa-mi fi alaturi nu o zi , ci toata
Viata.....Dar tu nu puteai pricepe
De ce -si-asvarle marea-nfuriata
Stingheii stropi spre stropii de granit
Si n-ai ghicit
Inversunarea miscatoarei stepe
Decat tarziu .......Si-atuncea m-ai iubit !...
..................................................- ............
Si-azi vrei sa pleci ? De ce-ai pleca, nu vezi
Cum toamna-a smuls tot verdele gardinei,
Cum norii-nchid ferestrele seninei
Bolti, sub care altadata rataceam ?
Ramai aici .....Nu vezi cum cei dintai
Peri albi sosesc invingatori...Ramai
Sa-ti mai repet ce nu vreai sa ma crezi
In prima zi cand nu ne cunosteam

Acuarela

În orasu-n care ploua de trei ori pe saptamâna
Orasenii, pe trotuare,
Merg tinându-se de mâna,
Si-n orasu-n care ploua de trei ori pe saptamâna,
De sub vechile umbrele, ce suspina
Si se-ndoaie,
Umede de-atâta ploaie,
Orasenii pe trotuare
Par papusi automate, date jos din galantare.

În orasu-n care ploua de trei ori pe saptamâna
Nu rasuna pe trotuare
Decât pasii celor care merg tinându-se de mâna,
Numarând
În gând
Cadenta picaturilor de ploaie,
Ce coboara din umbrele,
Din burlane
Si din cer
Cu puterea unui ser
Datator de viata lenta,
Monotona,
Inutila
Si absenta...

În orasu-n care ploua de trei ori pe saptamâna
Un batrân si o batrâna -
Doua jucarii stricate -
Merg tinându-se de mâna...

Cantecul nebunului

Ei sunt cuminti...
Eu sunt nebun...
Dar cum Eu sunt ce-am fost mereu -
Poate ca cel cuminte-s Eu -
Desi de câte ori le-o spun,
Eu pentru Ei... sunt tot nebun...

Eu ma urasc ca nu-s ca Ei...
Eu îi iubesc ca nu-s ca Mine...
Ei beau
Si mint fara rusine -
Si-n ochii prietenilor mei
Trec drept nebun... ca nu-s ca Ei...
Lor nu le place-amanta Mea...
Mie nu-mi place-amanta Lor...
Ei vad cu ochii tuturor
Femeia...
Eu n-o pot vedea
Decât cu-ai mei -
Amanata Mea...

Dar cum din Ei toti numai Eu
Nu sunt ca Ei,
Am sa ma duc
De voia mea la balamuc -
Si fiindca nu-mi va parea rau,
Cumintele voi fi tot Eu!..

Romanta fara muzica

Romanta fără muzică

Ca să-ajung pana la tine, i-am zis calului:
- Grabeste ...
Pune-ti aripi ca în basme
Si te-nalta pana-n nori ...
Tot mai sus,
Tot mai departe -
Ca sireagul de cocori
Ce pluteste colo-n zare! ...
Haide, calule, grabeste! ...
Ca să-ajung pana la tine, i-am zis vantului:
- Da-mi mana
Si taraste-mă cu tine pana unde poti patrunde -
Pana-n zarea-nsangerata unde soarele s-ascunde...
Ca s-ajung cat mai degraba,
Haide, vantule, da-mi mana! ...
Ca să-ajung pana la tine, i-am zis mortii:
-- Mergi-nainte
Si coseste-mi fără mila tot ce-i viu
Si-mi tine calea ...
Netezeste-mi muntii-n zare
Si-umple-mi de cadavre valea
Dintre ea si mine -
Haide! ... Haide, moarte, mergi-nainte! . . .

Ca să-ajung pana la tine,
Pentru tine-au obosit
Calul,
Vantul,
Moartea -
Toate mi-au făcut pe voie;
Dar . . .
Dintre cutele perdelei, ochii-ti verzi nu-mi mai rasar,
Strunele ghitarei-s rupte
Si . . . romanta s-a sfarsit!

Romanta nebunului

Vreti sa va spun cine sunt eu?...
Un pod cu chip de curcubeu-
Un curcubeu multicolor,
Armonizat pe placul tuturor....

Cei mai multi-
Prostii-
Cred ca sunt
Aureola unui sfint...
Iar cei mai putini-
Cei cuminti-
Cei care nu se-ncred in sfinti,
M-asigura ca sunt un pod,
Pe care regele Irod-
Un rege mindru 
Si stupid-
A vrut sa-l construiasca -n vid...

Dar Dumnezeu l-a pedepsit,
Caci a murit,
Lasindu-si podul nesfirsit
Exact cind reusise sa-l indoaie
Cu cei din urma stropi de ploaie
Schimbati in lacrime solare,
Ca orice pod fara picioare.

Si totusi acest pod sunt eu- 

Un pod cu chip de curcubeu!!!

Canta-mi lautare

Canta-mi lautare doina
Celor ce pornesc departe
Si pornind se pierd in zarea
Nazuintelor desarte!...

Dar batrinu-si pleaca fruntea
Si sub brat vioara-si stringe:
Imi ceri doina care-n viata
Nu se cinta ci se plinge!


Plinge-mi dar atuncea cintul
Celor care nu mai vin
Celor ce pornesc in lume
Si se sting sub cer strein...


Dar batrinul ma priveste
Cu ochi mari si plini de pace:
-Imi ceri cintul care-n viata
Nu se cinta ci se tace.

Olandezul zburator

In portul alb, in care-am ancorat,

Nici un pilot nu stie cine sunt,

Nici cite vieti intregi am navigat

Neincetat,

Scuipat de ploi

Si palmuit de vint...

Dar cine-anume sunt cu-adevarat

Nu stiu nici eu...

Nu stiu decit ca sunt un matelot,

Si-atata tot...

Si-acelasi matelot voi fi mereu!...

Sunt matelotul blestemat-

Un lup- de- mare derbedeu,

Betiv,

Suspect

Si mincinos,

Cu capul gol,

Cu trupul dezmembrat

Si sufletul intors pe dos-

Un matelot ursit ,cind m-am nascut,

Sa n-am in viata mea- drept scut-

Decit un fals permis de drum,

Cu care ratacesc si-acum

Pe toate marile de pe pamint!...

Si-asa cum sunt -

Nu sunt decit un"Uite-l...nu e!"-

Sunt spectrul omului batut in cuie...

Sunt musafirul nepoftit,

Ce-abia sosit,

Pornesc din nou

Cu-aceasi veche faima de erou,

Lasind in fiecare port

Cite un mort

Si-acelasi vesnic cobitor ecou...

Sunt spaima celor care nu ma vor

Si cel mai bun tovaras de drum al mortilor...

Sunt Olandezul zburator!...

Ecce homo

Eu sunt o-mperechere de straniu
Si comun,
De aiurari de clopot
Si framantari de clape-
In suflet port tristetea planetelor ce-apun,
Si-n cintece,tumultul caderilor de ape...

Eu sunt o cadentare de bine
Si de rau,
De glasuri razvratite
Si resemnari tarzii-
In gesturi port sfidarea a tot ce-i Dumnezeu,
Si-n visuri,majestatea solarei agonii...

Eu sunt o-ncrucisare de harfe
Si trompete,
De lenese pavane
Si repezi farandole-
In lacrimi port minciuna tacutelor regrete,
Si-n ris,impertinenta sonorelor mandole.

Eu sunt o armonie de proza
Si de vers,
De crime
Si idile,
De arta si eres-
In craniu port Imensul,stapin pe Univers,
Si-n vers,vointa celui din urma nenteles!...

Romanta zilelor de ieri

Taci,/Sa nu-mi destepti tristetea amintirilor culcate/In sicriurile-albastre ale zilelor de ieri!.../Taci,/Sa nu-mi destepti in suflet tragediile jucate/ In aplauzele mute ale-ntiielor dureri!/Treci tacut ca beduinul ce cutreiera nisipul,/Treci tacut ca cel ce-si pune miinile-n crucis pe piept/.Si sa nu ma chiemi pe nume-/Sa-mi destepti din piatra chipul/ Sfinxului,/Ce-ar vrea sa-mi spuna ca e timpul sa-l destept.../Ocoleste-ma cu groaza, ca pe-un stirv de om ucis-/Nu de oameni,/Ci de mina nentrupatelor dorinti-/Si pe piatra-mi funerara nu ceti poemul scris/ De nebunul din cetatea plina numai de cuminti!.../Ocoleste-ma cu groaza../.Dar opreste-te deoparte,/Sa ma poti privi de-a-ntregul/ Si sa-mi spui ce vezi.../Eu sunt /Stropul vinului ce scade prin paharele desarte/ Si romanta nesfarsita,caci arcusele s-au frint!

Tabel cronologic

7 ianuarie 1881-Bucuresti -se naste Ion Minulescu .In 1887 incepe cursurile primare la Pitesti.1891-liceul ,tot la Pitesti.1897-1898- publica primele poezii sub pseuonimul Nirvan, sau sub propriul nume,in :"Foaia pentru toti","Povestea vorbei""Foaia interesanta","Carmen","Evenimentul"(Iasi)s.a.1899- la Bucuresti urmeaza cursurile pensionului particular"Brandza si Arghirescu"Se inscrie la Facultatea de drept.1900-1904- se afla la Paris,in boema literara a "Cartierului latin"1906- 1907ii apar versuri in "Samanatorul","Viata literara si artistica","Convorbiri critice".1908- publica "Romante pentru mai tirziu"1913  apare al doilea volum de versuri"De vorba cu mine insumi".1920-publica volumul de proza simbolistica"Masti de bronz si lampioane de portelan"In 1926 este numit directorul Teatrului National Bucuresti.I se joaca si tipareste "Manechinul sentimental".1927-publica"Spovedanii"(versuri).1928-primeste Premiul national de poezie.1930-publica "Strofe pentru toata lumea" si "Cititi-le noaptea",nuvele fantastice.1931 apare romanul"Barbierul regelui Midas sau Voluptatea adevarului".In 1933 publica ultimul roman"3 si cu Rezeda 4".1936 -"Nu sunt ce par a fi...",poezii.In 1939 apare volumul"Versuri."In 11 aprilie 1944,moare poetul nostru Ion Minulescu.