Si lasa-ma sa plec!…
Tu nu-ntelegi
Ca-n orchestrarea întregirii noastre
Nu-i ciripit de pasarele-albastre,
Ci-i racnet doar de bestie turbata,
Ce-ti sângereaza-obrajii si te musca
De câte ori încerci s-o-nchizi în cusca
Sau de piciorul patului s-o legi?…
Da-mi ochii-ti plânsi, sa-i mai sarut o data,
Si nu-ti mai cer nimic!…
Tu n-ai ghicit
Ca melodia întregirii noastre s-a sfârsit
Si toata fericirea-mprovizata
Cu care ne-avântam tot mai departe
N-a fost decât iluzia ca ne-am iubit
Ca doua manechine cu suflete de vata,
Pastrate-ntr-o vitrina cu geamurile sparte?…
Da-mi ochii-ti plânsi, sa-i mai sarut o data,
C-atâta doar mi-e dat sa-ti mai sarut,
În cinstea întregirii noastre din trecut,
Din care-acum n-a mai ramas nimic
Decât o falsa fresca-n mozaic,
Pe care niste gheare de bestie turbata
Însângereaza doua imagini omenesti!…
Nu le cunosti?…
Încearca -
Si-ai sa ti le-amintesti !
