Specific romanesc

Ce româneşti sunt astăzi căsuţele din Şchei!...
Sunt vesele şi albe şi curate -
Şi totuşi, altădată, ce triste şi-ncruntate
Te-ntâmpinau aceste căsuţe strămoşeşti,
Prin care ţărăncuţele minore,
De teama slujitorilor domneşti,
Îşi ascundeau panglicele lor tricolore,
Căci zbirii stăpânirii din cetate,
Când năvăleau în Şchei să-şi încaseze birul,
Le despuiau de salbe,
Inele
Şi cercei;
Şi le-aruncau pe toate, aproape goale,-n ploaie,
Ca să-nmulţească crucile din cimitirul
Bisericuţii Sfântul Niculaie...
Aşa era pe vremea-aceea-n Şchei
Când zbirii stăpânirii din cetate
Vânau doar pungi de aur
Şi... femei...
Dar bunul Dumnezeu, care veghea
Cu ochiul său triunghiular de peruzea,
S-a mâniat de-atâta răutate...
Şi-atunci, toţi zbirii din cetate,
Cât ai clipi din ochi, au dispărut
Braşovul n-a mai fost cetate
Şi-n Şchei dreptate s-a făcut -
Dreptate sfântă, pentru lumea toată -
Aşa cum nu se mai făcuse
În Şchei de nimeni... niciodată...
Dar dacă atunci, în Şchei, s-au petrecut
Minunile pe care le-aţi văzut,
În Şchei rămâne totuşi şi astăzi, neschimbat,
Un nume vechi,
Un nume de mare Împărat,
Pe care, Dumnezeu chiar - dacă-ar vrea
Să-l schimbe -
Dumnezeu nu l-ar schimba!...
De-aceea "Împăratul Solomon"
Din firma cârciumii cu-acelaşi nume
A renunţat la sceptru şi la tron
Şi-n cârciuma din Şchei, plină de lume,
Înveseleşte şi-astăzi la fel ca-ntotdeauna
Perechile de tineri - drumeţi îndrăgostiţi -
Clienţi care se-mbată cu bere şi cu glume,
În timp ce lăutarii le miorlăie-n urechi
Refrenul nou al unei romanţe de sezon,
Ce nu-i decât refrenul romanţei foarte vechi,
Pe care-o ştiţi cu toţii -
Romanţa vieţii noastre,
Cu "banca solitară".
Cu "brazii"
Şi cu "luna"!...

Romanta celui ce s-a-ntors

Tăceţi, voi toţi din jurul meu,
Vă rog tăceţi -
Că-s obosit,
Şi-aş vrea să dorm,
Şi-aş vrea să mor,
De-ar fi să pot muri curând şi mai uşor
Ca cei ce-s morţi de mult!...
Tăceţi,
Vă rog tăceţi...

Abia sosit,
Voi mă-ntrebaţi pe unde-am fost!...
O, de-aţi şti voi ce drumuri lungi,
M-adăpostea, pribeag mereu tot pe-alte mări!...
Ce fund de zări
O, de-aţi putea porni şi voi
Pe unde-am fost!...

O, de-aţi putea şi voi cândva,
Pornind grăbiţi pe urma mea,
Să rătăciţi ne'ntrebători
Şi ne'ntrebaţi!...
Să vânturaţi pământul tot -
În lung
Şi-n lat -
Şi fund de văi,
Şi vârf de munţi, necercetat,
Să cercetaţi
Ne'ntrebători
Şi ne'ntrebaţi!...
O, de-aţi putea-ntâlni şi voi ce-am întâlnit -

Femei cu ochi frumoşi de bronz
Şi guri de-argint,
Ce le-am iubit,
Şi le-am iertat -
Căci toate mint,
Cum i-au minţit
Pe toţi pe câţi i-au întâlnit!

O, de-aş putea să vă spun tot...
Dar nu -
Plecaţi...
Că-s obosit -
Şi-aş vrea să dorm,
Şi-aş vrea să mor,
De-ar fi să pot muri curând şi mai uşor!...
M-aţi ascultat -
Vă mulţumesc...
Acum plecaţi.

Romanta zilelor de ieri

Taci,
Să nu-mi deştepţi tristeţea amintirilor culcate
În sicriurile-albastre ale zilelor de ieri!...
Taci,
Să nu-mi deştepţi în suflet tragediile jucate
În aplauzele mute ale-ntâielor dureri!
Treci tăcut ca beduinul ce cutreieră nisipul,
Treci tăcut ca cel ce-şi pune mâinile-n cruciş pe piept,
Şi să nu mă chemi pe nume -
Să-mi deştepţi din piatră chipul
Sfinxului,
Ce-ar vrea să-mi spună că e timpul să-l deştept...
Ocoleşte-mă cu groază, ca pe-un stârv de om ucis -
Nu de oameni,
Ci de mâna ne'ntrupatelor dorinţi -
Şi pe piatra-mi funerară nu citi poemul scris
De nebunul din cetatea plină numai de cumunţi!...
Ocoleşte-mă cu groază...
Dar opreşte-te deoparte,
Să mă poţi privi de-a-ntregul
Şi să-mi spui ce vezi...
Eu sunt
Stropul vinului ce scade prin paharele deşarte
Şi romanţa nesfârşită, căci arcuşele s-au frânt!

Romanta fara muzica-In seara cand ne-om intalni

În seara când ne-om întâlni -
Căci va veni şi seara-aceea -
În seara-aceea voi aprinde trei candelabre de argint
Şi-ţi voi citi
Capitole din epopeea
Amantelor din Siracuza,
Citera,
Lesbos
Şi Corint...
Şi-n seara când ne-om întâlni
Te-oi întreba,
Ca şi pe multele pe care le-am întrebat 'naintea ta:
- Voieşti sau nu să fii a mea?

În seara când ne vom iubi -
Căci va veni şi seara-aceea -
În pat vom presăra buchete de trandafiri şi chiparoasă
Ne vom închide-apoi în casă
Şi vom zvârli în stradă cheia...
Şi-n seaca când ne vom iubi
Te-oi întreba,
Ca şi pe multele pe care le-am întrebat 'naintea ta:
- Voieşti să nu mai fii a mea?...

Şi-n seara când ne-om despărţi -
Căci va veni şi seara-aceea -
Vom stinge flăcările-albastre din candelabrele de argint,
Iar florile de chiparoasă şi trandafirii-i vom presa
În cartea roză-a epopeii
Amantelor din Siracuza,
Citera,
Lesbos
Şi Corint...
Şi-n seara când ne-om despărţi
Te voi ruga,
Ca şi pe multele pe care le-am sfătuit 'naintea ta:
- Să-ţi aminteşti c-ai fost şi-a mea!...

Romanta fara muzica-Ca ne iubim -si-o stie lumea toata

Că ne iubim - şi-o ştie lumea toată -
E-adevărat ;
Dar cât ne vom iubi
Nici noi nu ştim,
Nici lumea nu va şti...
Şi nu va şti-o, poate, niciodată...
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Ne-am cunoscut în ţara-n care-alt'dată
Manon Lescaut iubi pe Des Grieux,
Într-un amurg de toamnă, orchestrată
În violet,
În alb,
În roz
Şi-n bleu.

Şi ne-am iubit întâia oară-n parcul
În care Nimfele de marmură privesc,
Cu ochii-ntrebători, către peluza
Pe care-un Zeu îşi pregăteşte arcul,
Să-şi bată joc de cei ce-l ocolesc...

Şi ne-am iubit!...
Ţi-aduci aminte?...
Bluza -
Ah!... Bluza ta pe sânu-ţi decoltat
Părea un peplum de mătase, sfâşiat
Pe sânul unei Venere ce moare!...
Şi ne-am iubit cu-atâta nebunie,
Că statuile albe ne-au privit
Cu ochi geloşi,
Iar zeul a-mpietrit
În mână cu-o săgeată-otrăvitoare!...
Şi ne-am iubit,
Şi-azi toată lumea ştie
Că ne iubim...
Dar cât ne vom iubi
Nici noi nu ştim,
Nici lumea nu va şti!...

Romanta fara muzica-In tine-mi pun toata speranta

In tine-mi pun toata speranta
Si-ti zic:
- De-acum pentru mine fii totul,
Iar eu
Voi fi pentru tine acelasi ateu,
Ce-afara de tine nu crede-n nimic.
Fii totul -
Trecutul, cu mortii de ieri
Ce dorm la raspântii, de salcii umbriti,
Si ziua de mâine, cu noii-veniti
Ce râd pe mormântul defunctei Dureri...
Spre norii de-arama, pe-naltele scari
Urca-vom -
Din goluri în goluri pribegi,
S-ajungem în tara în care sunt regi:
Nimicul,
Eternul,
Si-Albastrul din zari...
Si-acolo, -n gradina în care nu cresc
Decât matragune,
Cucute
Si laur,
Sorbi-vom cu sete din cupe de aur
Iubirea topita-n Albastrul ceresc !...

Romanta fara muzica-Ca s-ajung pana la tine

Ca sa-ajung pana la tine, i-am zis calului:
- Grabeste ...
Pune-ti aripi ca în basme
Si te-nalta pana-n nori ...
Tot mai sus,
Tot mai departe -
Ca sireagul de cocori
Ce pluteste colo-n zare! ...
Haide, calule, grabeste! ...

Ca sa-ajung pana la tine, i-am zis vantului:
- Da-mi mana
Si taraste-ma cu tine pana unde poti patrunde -
Pana-n zarea-nsangerata unde soarele s-ascunde...
Ca s-ajung cat mai degraba,
Haide, vantule, da-mi mana! ...

Ca sa-ajung pana la tine, i-am zis mortii:
-- Mergi-nainte
Si coseste-mi fara mila tot ce-i viu
Si-mi tine calea ...
Netezeste-mi muntii-n zare
Si-umple-mi de cadavre valea
Dintre ea si mine -
Haide! ... Haide, moarte, mergi-nainte! . . .
Ca sa-ajung pana la tine,
Pentru tine-au obosit
Calul,
Vantul,

Moartea -
Toate mi-au facut pe voie;
Dar . . .
Dintre cutele perdelei, ochii-ti verzi nu-mi mai rasar,
Strunele ghitarei-s rupte
Si . . . romanta s-a sfarsit!

Ecce homo-Ion Minulescu

Eu sunt o-mperechere de straniu
Si comun,
De aiurari de clopot
Si framântari de clape -
În suflet port tristetea planetelor ce-apun,
Si-n cântece, tumultul caderilor de ape...

Eu sunt o cadentare de bine
Si de rau,
De glasuri razvratite
Si resemnari târzii -
În gesturi port sfidarea a tot ce-i Dumnezeu,
Si-n visuri, majestatea solarei agonii...

Eu sunt o-ncrucisare de harfe
Si trompete,
De lenese pavane
Si repezi farandole -
În lacrimi port minciuna tacutelor regrete,
Si-n râs, impertinenta sonorelor mandole.

Eu sunt o armonie de proza
Si de vers,
De crime
Si idile,
De arta
Si eres -
În craniu port Imensul, stapân pe Univers,
Si-n vers, vointa celui din urma Ne'nteles!..

Echinox de toamna

Asculta, Doamna! ...
Asculta glasul echinoxului de toamna,
Ce aiureaza-n varful unui plop
Strident,
Dar intelept ca un Esop ...
In locul veveritei de-asta-vara,
Pe care padurarul vrea s-o-mpuste
(Fiindca-ncercase sa te muste),
Pe-aceeasi craca sta acum o cioara! ...
E simbolul idilelor defuncte -
Idilele de vara (la munte sau la mare).
Un scriitor,
O cetitoare,
O strangere de mana,
Un “ah!”,

O sarutare ...
Si-n urma: puncte, puncte, puncte ...
E tot ce-a mai ramas din noi -
Din papadia
Iubirii noastre scurte de-asta vara :
Un plop pe malul Oltului,
O cioara
Si-un glas ce pastiseaza vesnicia! ...
Asculta-l inc-o data, Doamna ...
E glasul echinoxului de toamna ...

Romanta inimii

Inima -- ciutura sparta --
Cui mai duci apa la poarta,
Daca nimeni nu mai trece
Sa-ti soarba din apa rece --
Apa buna de descîntec
De la ochi pîna la pîntec ?...

Inima -- ciutura goala --
Cine te spoi cu smoala
Si te-ascunse în ograda,
Nimeni sa nu te mai vada,
Ca sa-ti mai cersasca apa
Cînd de sete gura-i crapa ?

Inima -- ciutura mea --
Da-mi sa beau, dar altceva,
C-apa rece ti-au golit-o
Toti cei care ti-au sorbit-o !...
Da-mi ce mi-ai pastrat doar mie --
Da-mi un strop de apa vie !...